Ce am făcut în săptămâna 8-12 februarie

Am primit următoarele solicitări și am încercat să le rezolv cu ajutorul colegilor din primărie și din instituțiile subordonate Primăriei Sector 1: 

  • Solicitarea nr. 4925/02.02 către DGASP și redirecționată de mine către Complexul Multifuncțional Caraiman. Se va soluționa cu o petiție. 
  • Sesizarea doamnei director de la școala Altheea care ne-a adus la cunoștință de mai mult timp despre starea precară a două străzi (strada Piscul Radului, tronson până la intersecția cu Piscul Moșului). Din nefericire nu putem repara acum aceste străzi, putem face cu ajutorul ADP o nivelare, deoarece în zonă este un teren care necesită PUZ (PUZ care este considerat o urgență). Lucrările de reparații nu pot fi temporare. 
  • Sesizarea părinților de la școala 179 ref la recepția noului imobil construit în curtea școlii. Discuțiile în primărie despre acest imobil (și despre celelalte două școli unde se învață în 3 schimburi) au început din noiembrie 2020. Aici au fost multe probleme cu execuție (de ex., 5 dispoziții de șantier), dar se va face recepția și plata cât mai repede.
  • Am participat la ședința din primărie despre școli, la care s-a discutat despre soluțiile pe care le-am găsit împreună pentru liceul Tonitza, și școlile unde se învață în trei schimburi; școala 179, școala Pia Brătianu, școala Herăstrău. S-a discutat și despre cele patru școli care vor fi contruite. Dacă totul merge bine, doamna primar previzionează că vom avea prima școală nouă în sector în doi ani. 
  • Am convocat AGA Companiei de Investiții în Sănătate pentru a putea aproba achiziția de măști și echipamente pentru unitățile de învățământ. Se știe că unele instituții nu mai au echipamente decât pentru puțin timp. 
  • Am primit o sesizare din partea unui ONG referitor la un contract de sponsorizare,  solicitare care a fost rezolvată între timp. Acest ONG se ocupă de copiii din medii defavorizate. Deoarece rolul nostru, al consilierilor locali, este și de mediatori, voi avea mai multe discuții cu toate persoanele și instituțiile implicate pentru ca aceste situații să nu se mai întâmple. 

Colegii mei din Primărie, împreună cu domnul Cristian Barna, noul city manager de la S1, au vizitat Școala Ion Heliade Rădulescu pentru a verifica stadiul proiectul de contrucție a unui corp nou de clădire, și pentru a vizita și alte spații care pot fi folosite la extindere. Eu nu am participat la această întâlnire din motive obiective. 

Între timp, am primit 2 sesizări pe urbanism și una despre un (viitor) centru Respiro. Voi detalia în al post. 

Photo by Pixabay on Pexels.com

Published by Iulia Halatz

She is primarily a teacher of English. Also her mind is lured by goodies like finance, economics, interest rates, the stock market, as she has a hankering for how the money is made. Nevertheless she is a dreamer on a cloud...As dreams cost nothing... On ordinary days she is a word-weaver for everything and everything that breathes. On the best of days she just follows the seasons by means of bike, skis, or roller-skates. She is grateful to all colors of the world and to people who read, smile and drop a line here, or on her email. Contributing author for 5 Medium.com publications, Spillwords.com and Anthology Volume I: Writings from the Sudden Denouement Literary Collective.

One thought on “Ce am făcut în săptămâna 8-12 februarie

Leave a comment

Design a site like this with WordPress.com
Get started